marți, 9 decembrie 2008

La urgenta cu brancardierul de socare, detinuti si caini vagabonzi

Tuturor ni s-a intamplat sa ne dorim ceva foarte tare intr-un anume moment al vietii si taman tocmai atunci sa nu se intample . Este vorba de dorinte stupide de genul „sa intarzie si azi tramvaiul 15 minute ca sa-l vad pe EL trecand”, „Sa nu ma asculte la romana”, „sa fie bolnav sefu si sa mai aman deadline-ul la raportul X”... .

Asa si cu mine intr-o zi insorita de vineri. Nu imi doream nimic extraordinar, decat sa nu vina nici un coleg la curs, sau macar sa vina intr-un numar cat mai mic, sa intervina ceva si sa lipseasca profesorul....Dar, evident, nu am avut noroc. Au inceput colegii sa apara in valuri migratoare succesive si intr-un final a aparut si profesorul.

Motivul dorintei mele copilaresti? Am putea spune o banala prezentare pe care trebuia sa o fac si pe care nu ma simteam in stare sa o fac pentru ca nu stapaneam textul si cum sa-i faci pe ceilalti sa inteleaga ceva daca tu nu ai inteles mare lucru?

Toata saptamana m-am chinuit cu textul ala, l-am citit, tradus, re-citit, conspectat....incat am concluzionat ca-s imbecila si sunt depasita de situatie.
Asa ca iata-ma in ziua fatidica nevoita sa ma scot cumva. Eram dupa o saptamana stresanta de munca, vreo 15 ore de somn adunate cu totul, ceva kg de cafea si multe multe emotii.


Nici nu intra bine profu' in clasa ca zice "Azi aveam o prezentare de ascultat dar de abia acum mi-am dat seama ca textul era cam greu". Eu nu am mai putut si i-am replicat "Acum imi spuneti, dupa ce m-am chinuit toata saptamana, puteati sa-mi trimiteti si mie un email".


Eram suparata ptr ca toata saptamana plansesem ca sunt idioata ca nu inteleg textul , ca sa aflu in fine ca nu era nimic in neregula cu mine, ci doar ca textul era greu. In fine, incepe ora eu imi tin prezentarea, proful ma ajuta pe alocuri, apoi trecem la predat. Sala de curs era mica, doua calorifere duduiau iar noi eram multi in sala, asa ca atmosfera era nefireasca, te toropea. Am simtit ca mi se face rau dar mi-a fost teama sa ma ridic ca sa nu pic si am ramas asezata in speranta ca se va termina curand. La un moment dat insa mi s-a taiat filmul si am lesinat.


Imi aduc aminte ca cineva mi-a aruncat apa pe fata si altcineva m-a ridicat. Colegii au chemat salvarea, l-au sunat pe Razvan, profu isi smulgea parul din cap pe coridor (am aflat ulterior)....cineva a alergat la farmacie si mi-a adus o fiola de calciu. Profu, stresat la culme a insistat sa mergem la urgenta ptr ca salvarea intarzia sa apara. Eu nu am vrut dar un alt coleg a insistat si el asa ca m-au suit intr-un taxi cu o colega care imi tinea hainele si, evident, cu profu care nu a vrut in ruptul capului sa ramana la scoala. Ptr ca ma simteam slabita si nu aveam stabilitate am cerut sa imi scoata cizmele, caci erau si cu toc,asa ca am ramas in pantaloni si dres.

Iata-ne ajunsi la Municipal, la urgenta. Ptr ca nu ma tineam pe picioare mi s-a adus un scaun cu rotile. Am fost dusa la triere, acolo se "sorteaza mortii de vii". O doctorita artagoasa tipa la brancardier" Nu vezi ca are puls, ce o aduci la mine?". Instinctiv m-am simtit vinovata ca am puls. Brancardierul impinge caruciorul cu mine la alta sala unde, o doctorita, intre 2 glume si 3 chichote, ma intreaba ce s-a intamplat. Eu ii descriu ce imi aduc aminte. Ea insa ma intrerupe si ma intreaba :"V-ati pierdut cunostinta?" Eu ma uit la ea si spun "Da". Ea ma impunge cu aratatorul si insista ridicand tonul "Doamna, ganditi-va bine, e foarte important, v-ati pierdut cunostinta sau nu?". Eu, vizibil intimidata (desi era o pustoaica, parea in jur de 25 de ani), ii raspund stins "Cred ca da." Ea tipa la mine: "Doamna, e foarte important, daca va aduceti aminte ca cineva v-a aruncat cu apa pe fata si altcineva v-a ridicat de jos, inseamna ca nu v-ati pierdut cunostinta." Eu simt ca tot ce vreau e sa dispar de acolo asa ca raspund "Cum spuneti dumneavoastra". Ea se enerveaza "Nu e cum spun eu, e cum s-a intamplat". Eu dau din umeri si ea concluzioneaza "Ati fost semi-inconstienta" si incepe sa scrie ceva pe un ceraceaf ce-i zice trimitere. Mi se ia tensiunea, mi se asculta cele cele si apoi sunt trimisa la electrocardiograma si neurologie.


Ies pe picoarele mele de aici, deci pierd privilegiul de a avea un brancardier si scaun cu rotile, si merg la electrocardiograma. Pe hol vad ca profu inca nu a cedat nervos si nu a plecat acasa, e tot aici. Insist la colega mea sa-l trimita acasa. Ii spun domnului profesor "Imi pare rau ca v-am stricat seara.... Va multumesc pentru tot". Ce credeti ca imi raspunde bietul de el " Eu va multumesc ptr prezentarea facuta" Hilar, nu-i asa?

Intru la electrogardiograma, mi se pun ciudatele tentacule cu care te cupleaza la aparat si apare val vartej pe usa si sotul meu, vadit ingrijorat. Pe parcursul masuratorii diverse persoane intra pe usa si ies. Ce conteaza ca o femeie zace jumatate goala pe pat, aici nu esti fiinta, esti obiect de cercetare, asa ca nu se formalizeaza nimeni. Se incheie examinarea si dau sa ma extrag, cand brusc doctorita, femeie la o varsta onorabila, ma intreaba vizibil ingrijorata "doamna, dar unde va sunt pantofii?" Eu nu raspund imediat ptr ca nu imi dau seama de ce e contrariata. Apoi ii spun "Stiti, nu umblu pe strada fara pantofi, doar ca aveam tocuri stazi si ma simt cam nesigura sa merg in ei acum, asa ca sunt pe sala la colega mea.. Nu pare ca am lamurit-o si imi raspunde: „Cum spuneti dumneavoastra" .


Ies pe hol si ma asez sa imi astept randul cuminte la neurologie. Aici mi se spune ca mai e o persoana in fata mea. Eu am renuntat deja sa ma revolt asa ca nu-mi mai pasa cat astept. Proful a renuntat si a plecat acasa. Am ramas cu Razvan si colega mea Cornelia. Razvan sta postat in fata usii ca nu cumva cineva sa intre peste rand. Eu stau pe scaun cu Cornelia. Se opreste o salvare in fata usii si auzim o voce de femeie strigand la microfon "Brancardierul de socaree!!". Un nene, cred ca acelasi nene care m-a ajutat si pe mine, se prezinta la post cu o targa. Eu ma mir cu voce tare catre Cornelia de denumirea pe care o are slujba omului. Trebuie sa fie traumatizant sa te cheme "brancardierul de socare".


Intre timp e imbulzeala la usa de la neurologie. Un puscarias, avea catuse la maini, insotit de 3 polisti, astepta si el si vroia sa intre inaintea mea. Razvan, vizibil marcat de ce e cu mine, tipa la doctorita ca de ce sa intre puscariasul inainte. Puscariasul face un pas catre Razvan si ii arata catusele zicandu-i "Vrei sa mai astept?". Razvan cedeaza, puscariasul intra.

Eu oftez resemnata si ma reasez pe scaun. Razvan bombane invins. Un caine vagabond intra si el pe usa principala de la urgenta. Nimeni nu schiteaza nici un gest. Cei sanatosi zambesc in barba. Cainele e derutat, nu stie incotro sa o ia si intra la neurologie. Lui Razvan ii creste indignarea, va dati seama pana si cainele intra inaintea mea. Eu incep sa rad si imi spun " doamne in ce lume traim". Cainele iese apoi de la neurologie, cred ca i-au iesit analizele bine, si se indreapta agale catre alta sectie.

Nimeni nu schiteaza nici un gest sa-l alunge. In fata intrarii stateau la taifas 3 bodyguarzi.

Eu am ajuns tarziu in noapte acasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu