Long time no see

Mai era putin si ma pierdeam cu totul. Nici parola nu o mai stiam.
Dragii mei, fidelii mei, ma intorc si am sa scriu mai multe despre nimic vietii mele. Va multumesc pentru fidelitate.

I am in denial

Universul a luat-o la vale, ţara se ridică în picioare, elevii tropăie a protest, locurile de muncă au intrat la apă, angajatorii au primit apă la moară iar angajaţii nu ştiu dacă au bani ca să moară.

Şi totuşi, mie îmi miroase a primăvara. La ora 5 dimineaţa păsărelele cântă la fereastra mea larg deschisă. Frunzele copacilor mi-au îngropat fereastra şi vecinii de vizavi nu se mai zgâiesc la mine. Păşesc uşoară în fuste de vară, mă rotesc, halei-hap, şi rostuiesc o mie de trebuşoare până la apariţia lunii.

În tramvai îmi zâmbesc bluze înflorate, la tarabe florile şi fructele cântă şi încântă, şepcuţe şi pălării au invadat strada, iar eu croşetez planuri mii.

Nu mi-am pierdut minţile! Doar că nu mă mai uit la TV dar nici în portofel. Promit că o să învăţ să trăiesc cu necesarul minim şi o să supravieţuiesc.

4 ani, 4 torturi

tortul numarul 4 la petrecerea de la Mc Donalds.



Tortul numarul 3 la taierea motului.

tortul numarul 2 la petrecerea de acasa.

tortul numarul 1 la gradinita.

Desi e criza economica si sotul meu este somer de 3 luni, am decis ca 4 ani inseamna o victorie ce trebuie sarbatorita cum se cuvine. E prima aniversare a lui Emi si am vrut sa recuperez toti anii in care nu a avut un tort in care sa sufle.

S-ar putea ca totul sa fie doar in inima mea. Dar daca inimile se repara cu tort, atunci a mea e pe drumul cel bun.

Emi a invatat ca de ziua ta "fufi" in tort, primesti cadouri, prietenii vin la petrecere, esti cea mai importanta persoana din casa si din clasa.

Pentru lectia asta toata saptamana trecuta am decretat-o "ziua lui Emi". Saptamana a inceput cu petreceri marti, chiar de ziua lui, si s-a incheiat duminica.

La multi ani iubirea mea!

Cu dragoste,
Mami

Pedeapsa

O femeie vrea să renunţe la o fetiţă adoptată în urmă cu 10 ani, aşa spune ştirea citită de mine astăzi pe 9 am şi îmi este imposibil să nu judec cu sufletul şi deloc cu mintea.

Fetita a fost adoptată la vârsta de 3 ani şi mamei adoptive nu i s-a spus că fetiţa suferă de autism. După 10 ani, divorţată fiind şi având un copil cu cel de-al doilea soţ, femeia cere tribunalului să se anuleze adopţia.

O fetiţă bolnavă, părăsită de părinţi, este astăzi pedepsită iar şi alungată de mama adoptivă pentru că este bolnavă, pentru că îndrăzneşte să nu fie perfectă.

Trecută prin divorţul părinţilor adoptivi, crescută de bunica adoptatoare care moare, astăzi fetiţa este predată autorităţilor să "se spele pe cap cu ea".

Desigur, mama adoptivă a fost înşelată de autorităţile române. Si eu stiu cel mai bine cum este posibil asa ceva. A adoptat o fetiţă de 3 ani "clinic sănătoasă" cu care a luptat luni de zile pentru fiecare lucru firesc: dormitul, spălatul pe dinţi, mâncatul...

Fetita era drăgălaşă, s-a ataşat de ea din prima clipă, dar mai apoi fetiţa nu s-a dezvoltat conform aşteptărilor şi mama s-a simţit depaşită de situaţie şi a lăsat-o în grija bunicii. Acum bunica a murit şi mama nu poate să o mai crească.

O inţeleg pe mama? Da. Dar cu fetiţa cum rămâne?

Cine vorbeste in numele ei? Cine spune şi povestea ei? Cât i-o fi fost de greu să fie singurică în primii 3 ani de viaţă, ce speranţe şi-a făcut când a căpătat o casă cu mămică şi tătic, cum a fost înainte de divorţul părinţilor şi cum a afectat-o divortul?

Dar mai apoi? Cum a fost când mama s-a recăsătorit şi a căpătat o nouă "jucarie", un bebe numai bun de drăgălit ? Cât de singură, părăsită, trădată, s-a simţit? Dar când mama a trimis-o de acasă, la bunica? Dar când a murit bunica? Cum doarme ea acum departe de casă, aflată în ingrijirea direcţiei de protecţie a copilului, deci intr-un orfelinat?

Bun, sistemul a minţit-o pe mama, dar pe fetiţă a pedepsit-o iar şi iar. Cine adoptă acum o fetiţă de 13 ani suferind de autism? Cine o va trata în orfelinat conform nevoilor unui bolnav de autism?

Dar mama? Cum va dormi ea noaptea după ce timp de 10 ani a sădit în sufletul fetiţei iluzia unei familii?

Cine pedepseşte pe cine?

Dar cine plăteste? Mama are un bebe şi un soţ nou. Statul se ascunde în spatele unei legislaţii şchioape. Rămâne doar fetiţa să plătească pentru tot.

Cum se poate să divorţezi de un copil? Adoptat sau nu, un copil nu este garanţia fericirii şi nici garantul unei căsnicii reuşite. Un copil este doar un copil iar adopţia presupune un angajament matur asumat pentru toata viaţa. Nu poţi returna copilul pentru că este "defect".










http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/150650/O-femeie-vrea-sa-renunte-la-fetita-autista-adoptata.html

Petrecerea de burlăcie

M-am măritat acum aproape 5 ani, deci nu cu cincinale în urmă şi totuşi nu am avut parte de o petrecere de burlăciţe. Nu am regrete şi la cât de ocupată am fost eu cu job-ul înainte de nuntă (un şef hain m-a ţinut într-o delegaţie de o lună până la nuntă) cred că doar asta îmi mai lipsea în program.

Nu aş spune că moda acestor petreceri s-a lansat în ultimii ani pentru că în 1991, înainte de nunta surorii mele mai mari, ne-am întaâlnit în apartamentul unei mătuşi şi am băut o noapte întreagă cu ginerele, deci a fost petrecerea lui.

Am început să merg la nunţi de pe la 16 ani dar nu am participat la astfel de petreceri decât începând cu doi ani în urmă. De fapt, două la număr sunt petrecerile la care nu doar am participat dar pe care le-am şi organizat.

Ingredientele necesare sunt un mănunchi de prieteni buni, atât de buni încât să fie dispuşi să pună la bătaie timp, bani şi imaginaţie pentru a te surprinde plăcut cu o săptămână înainte de nunta ta. Numărul de prieteni determină cât de elaborată este petrecerea pentru ca se strâng nu doar mai mulţi bani dar şi mai multe idei.
Mai ai nevoie de o mână forte de organizator care să îţi strângă la un loc prietenii, să-i ghideze sau strunească, în funcţie de caz, pentru ca seara ta să fie un succes şi nu un fiasco.

În final, cu sau fără striper, cu sau fără limuzină, cu sau fără artificii sau lucruri extrem de surprinzătoare, important este să te distrezi, să te simţi bine că ai lângă tine prieteni care te apreciază atât de mult încât să le pese de ce îţi place şi ce nu, încât să lase la o parte o seară de weekend în club sau o seară în doi pentru tine.

Dacă cineva a organizat pentru tine o astfel de petrecere înseamna că eşti un om norocos. Ai prieteni buni!

Omagiu inţelepciunii

Nepoţica mea împlineşte 13 ani. Mai ieri făceam pe Moş Crăciun pentru ea, pieptănam păpuşi, mergeam la teatrul de păpuşi, ne dădeam în leagăne în parc...

Când era mică mică, Andreea cerea şi ea lucruri pe care le vedea la televizor sau la alţi copii iar mama ei, sora mea Renate, îi spunea mereu "Îţi ia mama, la salariu". Erau vremuri grele şi salariul ăla nu mai venea dar Andreea nu revenea asupra cererii, însă cerea mereu alte şi alte lucruri dar primea acelaşi răspuns. Nu, nu s-a simţit niciodată minţită şi nici nu a adunat în ea obidă.

La un moment dat am simţit că e un fel de joc între ele două, că Andreea a înţeles că nu era o decizie de voinţă ci de posibilităţi materiale. Astăzi ne amintim amândouă cu plăcere de timpurile alea.

Când a împlinit 6 anişori i-am sărbătorit pentru prima oară ziua la MC Donalds şi eu m-am oferit să suport toate costurile. La sfârşit, Andreea mi-a spus că a fost cea mai frumoasă zi din viaţa ei. Am plâns în hohote.

Când a împlinit 10 ani am luat-o la cumpărături şi am decis să cumpărăm numai hăinuţe alese de ea. M-a rugat atunci să cumpărăm chiloţei pentru fete mari, tanga, şi şi-a ales unii cu piatră roz la spate. Am râs în hohote când am aflat, mai apoi, că a surprins-o mămica ei aratând afară, la fetiţe, chiloţeii ei cei noi.

Astăzi este o domnişoara frumoasă, mai înaltă decât mine, cu o siluetă bine conturată, cu un zâmbet superb dar mai ales cu două picioare adânc înfipte în pâmânt.

Departe de a fi o băieţoasă, Andreei nu-i place să poarte genţi pentru că i se par nepotrivite pentru vârsta ei. Nu merge la şcoală fardată, nu suferă pentru că nu deţine ultimul răgnet de blugi şi se învârte într-un cerc de prietene cu aceleaşi idei ca şi ea.

Andreea ştie să riposteze la răutăţile fetelor de bani gata şi le desconsideră pentru ifosele lor.


Astăzi doresc să mă inclin în faţa înţelepciunii celor 13 ani.

Parfumul “de bun”

Adolescenţa mea s-a consumat în vremuri sărace şi gri, de aceea simt că toată viaţa mea am avut haine “de bune”, pahare de „duminică”, feţe de masă pentru „sărbători”, tacâmuri pentru musafiri...

Când a murit mama ( s-a trezit într-o noapte şi în cinci minute a plecat) am privit neputincioasă cum o îmbrăcăm cu „hainele bune” dar îi scoatem verigheta de pe deget ca să nu aibă hoţii motiv să îi profaneze mormântul.

Am realizat atunci că nu luăm nimic cu noi, că paharele de cristal se pot sparge la cutremur înainte să impresionăm vreun musafir, că hainele de sărbătoare ne pot rămâne mici, că feţele de masă se îngălbenesc în sertare, asta dacă nu le mănâncă moliile, că tacâmurile se pot desperechea la primul parastas...

De atunci am băut mereu apă din paharele de cristal, am mâncat mereu în sufragerie, mi-am întins mese cu ştaif, cu faţă de masă, tacâmuri de argint, suport pentru şervet şi tacâmuri...

Astăzi nu am haine de bune, nu am pantofi pentru friptură şi nici poşete pentru nuntă. Toate astea mi se par nimicuri inutile.

Credeam că odată cu generaţia mea oamenii au uitat expresia asta, dar m-am înşelat.


Ziele trecute în tramvaiul 32 (ştiu, eu şi veşnicul meu tramvai 32), am prins loc pe scaun şi am putut să mă relaxez, uitând de poşetă şi buzunare.

În spatele meu stătea o domnişoară care a vorbit la telefon tot drumul. A explicat duzinei de prietene că a fost la cumpărături şi şi-a mai cumpărat un parfum de purtat toata ziua, de terfeleală (cum o fi aia?), pentru că e maniacă cu parfumurile. Mai avea, cică , acasă vreo 5- 6 parfumuri tot cu 50 de lei bucata. Nuu, dar ea are şi vreo două de bune, aşa pentru ocazii speciale.

Am vrut să-i smulg căştile telefonului din urechi şi să o scutur din toate încheieturile: „Măi fată, mâine poimâine te calcă o maşină, cazi pe gheaţă sau mai ştiu eu ce şi tu păstrezi în sertar parfumul de bun? „